|
Ramana 18 decembrie, 2014 10:25 |
Buna, observ ca nu prea mai activeaza nimeni aici.
Dupa indelungate rataciri, nici acum nu stiu exact pe unde ma aflu, l-am descoperit pe Ramana prin Mooji si Papaji. Sunt genul de om care culege ce-i foloseste de peste tot.Nu am nimic impotriva niciunei filozofii, practici sau religii, dupa mine toate duc in acelasi loc pe diferite cai. Doar ca nu toate sunt ok pentru toti oamenii, asa si cu mine.
La Papaji, Mooji si ulterior Ramana, am ajuns datorita unor probleme pe care am incercat sa le inteleg, sa-mi explic tot felul de ''de ce-uri''.In acest moment, pe langa intelegerea lui Ramana si cei doi plus Eckhart, mai practic si rugaciunea si ceva din ortodoxism care ma linisteste foarte mult.
Revenind la Ramana, pe care l-am inteles mai bine prin Mooji, am incercat practica ''Cine sunt eu'' si pentru o perioada scurta de timp am avut o stare de liniste si acceptare care din pacate s-a dus cu prima bubuitura data de despartirea de prietenul meu. Am cazut de pe cei mai inalti nori si m-am facut praf
.
Desigur, eram constienta ca nu faci primavara cu o floare si ca ai nevoie de continuitate in practica si de prezenta unui maestru, dar caderea aia m-a determinat sa intreb daca nu cumva doar ma joc, imit...vorbe, stari, concluzii, etc.
Unde vreau sa ajung de fapt, la a ma cunoaste mai bine, la reintregirea mea, la acea stare de pace si de acceptare a lucrurilor si imputinarea dorintelor.In acest moment incerc sa ma adun, sa mai tai din dorinte, sa aflu ce-i cu mine, cine sunt eu si de ce aduc anumite tipare in viata mea.
Imi este foarte greu, progresele sunt mici si uneori ma intreb daca noi, muritorii de rand, vom reusi vreodata sa devenim autentici si nu imitatori de citate si stari de beatitudine.
Oricum ar fi voi insista pe Ramana, ma ajuta enorm.
Dupa indelungate rataciri, nici acum nu stiu exact pe unde ma aflu, l-am descoperit pe Ramana prin Mooji si Papaji. Sunt genul de om care culege ce-i foloseste de peste tot.Nu am nimic impotriva niciunei filozofii, practici sau religii, dupa mine toate duc in acelasi loc pe diferite cai. Doar ca nu toate sunt ok pentru toti oamenii, asa si cu mine.
La Papaji, Mooji si ulterior Ramana, am ajuns datorita unor probleme pe care am incercat sa le inteleg, sa-mi explic tot felul de ''de ce-uri''.In acest moment, pe langa intelegerea lui Ramana si cei doi plus Eckhart, mai practic si rugaciunea si ceva din ortodoxism care ma linisteste foarte mult.
Revenind la Ramana, pe care l-am inteles mai bine prin Mooji, am incercat practica ''Cine sunt eu'' si pentru o perioada scurta de timp am avut o stare de liniste si acceptare care din pacate s-a dus cu prima bubuitura data de despartirea de prietenul meu. Am cazut de pe cei mai inalti nori si m-am facut praf
.
Desigur, eram constienta ca nu faci primavara cu o floare si ca ai nevoie de continuitate in practica si de prezenta unui maestru, dar caderea aia m-a determinat sa intreb daca nu cumva doar ma joc, imit...vorbe, stari, concluzii, etc.
Unde vreau sa ajung de fapt, la a ma cunoaste mai bine, la reintregirea mea, la acea stare de pace si de acceptare a lucrurilor si imputinarea dorintelor.In acest moment incerc sa ma adun, sa mai tai din dorinte, sa aflu ce-i cu mine, cine sunt eu si de ce aduc anumite tipare in viata mea.
Imi este foarte greu, progresele sunt mici si uneori ma intreb daca noi, muritorii de rand, vom reusi vreodata sa devenim autentici si nu imitatori de citate si stari de beatitudine.
Oricum ar fi voi insista pe Ramana, ma ajuta enorm.
|
Re: Ramana 22 decembrie, 2014 07:49 |
Papaji - discipol al lui Ramana iar Mooji -discipolul lui Papaji. De la Mooji am mers inapoi la sursa. Studiez in acelasi timp si Eckhart Tolle care pune mult accent pe Puterea Prezentului si trairea clipei de ACUM. Toti vorbesc, usor nuantat, de acelasi lucru. Spun asta ca sa intelegi intregul climat in care m-am scaldat.
Anul trecut, am fost impinsa de niste probleme Papaji (nu mai traieste), asa am aflat despre conceptul ‘’Keep quiet’’, despre importanta introspectiei si a realizarii sinelui, despre stricaciunile mintii si egoului lasate nesupravegheate. Am inceput sa experimentez starea ''i AM'', cufundarea in fiinta si desi nu eram obisnuita cu acest gen de meditatie, am constatat o usoara stare de liniste si multumire, marcate cu un zambet. Nu am avut continuitate, mai tarziu am abandonat practica dar nu si ideea si am revenit la meditatiile obisnuite cu lumina si iubire, imagini feerice, etc.
Anul acesta, prin vara l-am cunoscut pe prietenul meu, relatia a fost foarte problematica de la bun inceput, despartirea era necesara, era foarte crititc, dur, nu-I placea nimic de la viata, avea principii morale total opuse de ale mele, eu creasem un atasament foarte puternic fata de el, insa partea buna a relatiei a fost ca m-a trezit, cel putin asa sper, m-a trezit din pseudospiritualitatea in care eram.
Dificultatile m-au impins catre studiu profund. Asa am constientizat cate probleme atrag din cauza egoului, a lipsei de rabdare, a mintii care rataceste fara incetare, a importantei de sine, a tiparelor repetitive care atrag multe experiente dureroase si pe care practic eu le sustineam prin puterea data de aceste meditatii, meditatii despre care Ramana afirma ca nu ne vor ajuta pana cand nu ne curatam mintea si nu vom ajunge la esenta. Am facut o obsesie din nevoia de a fi cu cineva si de aici o usoara disperare pentru ca din cauza dificultatilor de a atrage si mentine o relatie, am inceput sa ma intreb daca nu cumva e ceva in neregula cu mine si ca de fapt cautarile mele trebuie orientate catre ceva mult mai profund si mai palpabil, adica realizarea de sine inainte de toate si apoi restul ...daca le mai doresc.
Prin toamna am ajuns la Ramana, am citit doar din: ‘’Viata si Invataturile Inteleptului Ramana Maharshi’’. Am inceput sa-mi pun frecvent intrebarea ''Cine sunt eu'', incepusem sa fiu pe pozitia de observator al mintii, sa tai gandurile si tiparele de la radacina. Intre timp, show-rile cu prietenul continuau la scara larga. Ne desparteam si ne impacam frecvent, certuri mari, suferinta multa. La un moment dat am ajuns intr-un punct in care, aparent, reusisem sa nu ma mai las afectata de exterior, eram linistita, nu-mi mai pasa daca eram sau nu cu el. Dar aceasta stare, a trecut dupa o saptamana, pentru ca asa cum spuneam la prima bubuiala si cea mai mare, s-a naruit totul in jurul meu, nu mai credeam in nimic, nu mai functiona nimic, eram atat de prinsa in suferinta mea incat am inceput sa alerg pe la biserici dupa ajutor ca sa n-o iau razna.
Usor, usor mi-am revenit, am realizat cu multumire ca aceasta despartire a fost un lucru foarte bun pentru mine si incep sa-mi reiau practica. Problema este ca am ajuns la un prag pe care nu-l mai pot depasi. Inteleg totul dar numai la nivel mental, intreb ‘’cine sunt eu’’ si e ca si cum mi-ar raspunde tot mintea. Nu reusesc sa mai ajung in starea de liniste, cel putin nu aia naturala. Sunt in la nivelul in care mintea mea se linisteste doar cu respiratii pentru perioade scurte de timp. In continuare ea isi vede de traiectoria ei, iluzii, vise, obsesii, dorinte, frici…frica de singuratate. Am inteles ca e un process de durata practica lui ‘’Cine sunt eu’’ dar desi cred in el, nu am continuitate si profunzime, abandonez foarte usor. Probabil am devenit dependenta de rezultatele bune dar de scurta durata pe care mi le ofera celelalte tehnici.
‘’Cum va putea deveni mintea liniștită?
Prin întrebarea "Cine sunt eu?", gândul "Cine sunt eu?" va distruge toate celelalte gânduri și precum bățul folosit pentru a aprinde un rug de foc, el însuși în final va fi distrus. Atunci va înflori Realizarea de Sine’’
in speranta ca nu am plictisit
Anul trecut, am fost impinsa de niste probleme Papaji (nu mai traieste), asa am aflat despre conceptul ‘’Keep quiet’’, despre importanta introspectiei si a realizarii sinelui, despre stricaciunile mintii si egoului lasate nesupravegheate. Am inceput sa experimentez starea ''i AM'', cufundarea in fiinta si desi nu eram obisnuita cu acest gen de meditatie, am constatat o usoara stare de liniste si multumire, marcate cu un zambet. Nu am avut continuitate, mai tarziu am abandonat practica dar nu si ideea si am revenit la meditatiile obisnuite cu lumina si iubire, imagini feerice, etc.
Anul acesta, prin vara l-am cunoscut pe prietenul meu, relatia a fost foarte problematica de la bun inceput, despartirea era necesara, era foarte crititc, dur, nu-I placea nimic de la viata, avea principii morale total opuse de ale mele, eu creasem un atasament foarte puternic fata de el, insa partea buna a relatiei a fost ca m-a trezit, cel putin asa sper, m-a trezit din pseudospiritualitatea in care eram.
Dificultatile m-au impins catre studiu profund. Asa am constientizat cate probleme atrag din cauza egoului, a lipsei de rabdare, a mintii care rataceste fara incetare, a importantei de sine, a tiparelor repetitive care atrag multe experiente dureroase si pe care practic eu le sustineam prin puterea data de aceste meditatii, meditatii despre care Ramana afirma ca nu ne vor ajuta pana cand nu ne curatam mintea si nu vom ajunge la esenta. Am facut o obsesie din nevoia de a fi cu cineva si de aici o usoara disperare pentru ca din cauza dificultatilor de a atrage si mentine o relatie, am inceput sa ma intreb daca nu cumva e ceva in neregula cu mine si ca de fapt cautarile mele trebuie orientate catre ceva mult mai profund si mai palpabil, adica realizarea de sine inainte de toate si apoi restul ...daca le mai doresc
.
Prin toamna am ajuns la Ramana, am citit doar din: ‘’Viata si Invataturile Inteleptului Ramana Maharshi’’. Am inceput sa-mi pun frecvent intrebarea ''Cine sunt eu'', incepusem sa fiu pe pozitia de observator al mintii, sa tai gandurile si tiparele de la radacina. Intre timp, show-rile cu prietenul continuau la scara larga. Ne desparteam si ne impacam frecvent, certuri mari, suferinta multa. La un moment dat am ajuns intr-un punct in care, aparent, reusisem sa nu ma mai las afectata de exterior, eram linistita, nu-mi mai pasa daca eram sau nu cu el. Dar aceasta stare, a trecut dupa o saptamana, pentru ca asa cum spuneam la prima bubuiala si cea mai mare, s-a naruit totul in jurul meu, nu mai credeam in nimic, nu mai functiona nimic, eram atat de prinsa in suferinta mea incat am inceput sa alerg pe la biserici dupa ajutor ca sa n-o iau razna.
Usor, usor mi-am revenit, am realizat cu multumire ca aceasta despartire a fost un lucru foarte bun pentru mine si incep sa-mi reiau practica. Problema este ca am ajuns la un prag pe care nu-l mai pot depasi. Inteleg totul dar numai la nivel mental, intreb ‘’cine sunt eu’’ si e ca si cum mi-ar raspunde tot mintea. Nu reusesc sa mai ajung in starea de liniste, cel putin nu aia naturala. Sunt in la nivelul in care mintea mea se linisteste doar cu respiratii pentru perioade scurte de timp. In continuare ea isi vede de traiectoria ei, iluzii, vise, obsesii, dorinte, frici…frica de singuratate. Am inteles ca e un process de durata practica lui ‘’Cine sunt eu’’ dar desi cred in el, nu am continuitate si profunzime, abandonez foarte usor. Probabil am devenit dependenta de rezultatele bune dar de scurta durata pe care mi le ofera celelalte tehnici.
‘’Cum va putea deveni mintea liniștită?
Prin întrebarea "Cine sunt eu?", gândul "Cine sunt eu?" va distruge toate celelalte gânduri și precum bățul folosit pentru a aprinde un rug de foc, el însuși în final va fi distrus. Atunci va înflori Realizarea de Sine’’
in speranta ca nu am plictisit
|
Re: Ramana 24 decembrie, 2014 04:50 |
ambele idei mentionate de tine
disciplinare mintii - stare de pace -reintregire
M-ar fi incurajat sa aflu daca in afara somitatilor, mai exista persoane care au reusit sa ajunga la o stare de liniste, folosind calea Ramana, Cazuri reale, nu falsuri.La teorie si sfaturi ma pricep si eu, la practica sunt varza.
disciplinare mintii - stare de pace -reintregire
M-ar fi incurajat sa aflu daca in afara somitatilor, mai exista persoane care au reusit sa ajunga la o stare de liniste, folosind calea Ramana, Cazuri reale, nu falsuri.La teorie si sfaturi ma pricep si eu, la practica sunt varza.
Regretam dar numai utilizatorii inregistrati pot posta in acest forum.