In traditia indiana maestrul este numit guru. Un guru te invata la fel ca un profesor, nu numai cele spirituale. In viata spirituala, un guru este un invatator dar si un experimentator. Un om care a trait experienta sinelui, in cazul nostru. Problema e cum traduce el aceasta experienta pentru discipolii sai.
O poate face in mai multe feluri: imprumutind limbajul si scrierile antice sau inventind un nou limbaj sau doctrina. La Ramana gasim ambele aspecte. Vorbind despre propria sa experienta spirituala, Ramana foloseste limbajul sau propriu. Dar atunci cind incadreaza experienta sa sau incearca sa extinda explicatiile in dialogurile filozofice cu vizitatorii apeleaza si la exemple clasice, la Vedanta, crestinism, si la tot ce are la un moment dat la dispozitie. Acest procedeu ne inseala facindu-ne sa credem ca Ramana este un filozof speculativ sau un savant de biblioteca fara experienta reala (ca Eliade).
Ramana a fost mai intii un experimentator. El a cunoscut sinele spontan prin trairea directa a senzatiei mortii iminente. Ulterior, dupa ce a aprofundat aceasta experienta (a sinelui), el a cercetat scripturile si a vorbit la modul general sau specializat pe fragmente extrase din scripturi.
Acest aspect este cel mai important al invataturii lui:
Ramana vorbea ca un cunoscator direct al sinelui si nu ca un savant, dar imprumutind uneori mijloacele savantului.
