Regretatul Culianu se plingea ca in State nu e nimeni interesat in practica religioasa, ba chiar exista critici sau o atitudine de retinere fata de cei care afirma sau sutin aceste practici (era vorba in speta de crestinism). Culianu lasa sa se inteleaga astfel ca ar fi o diferenta majora fata de modul in care este perceput crestinismul (si implicit spiritualitatea) la noi. Acum sint convins ca exagera - nu ca americanii ar fi altfel decit ii descrie el: formali si fara adincime, ci pentru ca romanii nu sint nici ei altfel.
Lasind la o parte apetenta explicabila pentru "yoga" sexuala, romanii nu au nici cel mai vag gust pentru meditatie, adica pentru acea parte esentiala a unei spiritualitati fara de care acea spiritualitate ramine pura teorie. Romanii nu experimenteaza ci se multumesc - asa cum am vazut pe un alt forum - sa citeze cu un aer de adept meduzat cuvintele altora ca si cum numai citarea dupa ureche ar constituti insasi experienta adevarului spiritual. La romani, memoria aproximativa joaca rolul central si un vag sentiment de veneratie pe care il deplaseaza din sfera educatiei la care a fost supus de crestinismul institutionalizat.
Consecinta principala este ca discipolul roman (ar trebuie sa pun discipol intre ghilimele, in acest caz) ramine total in afara evenimentului spiritual, ca unul care stie totul despre mere dar nu a gustat niciodata un mar adevarat.
Lipsa experientei imediate a sacrului este inlocuita la romani cu serbarile bachice in care se consuma cantitati impresionante de bautura si alimente si se asculta muzici licentioase.
Iata de ce, printre altele, aceasta sectiune a forumului a ramas si va ramine pe mai departe goala.