Povestea lui Sri H.L. POONJA (PAPAJI) - aşa cum i-a spus-o lui David Godman
Din copilărie, de la vârsta de opt ani, am fost îndrăgostit de Krishna. Știam despre credincioşii lui Krishna i despre cum se comportau, dar nu auzisem niciodată de sfinți care să stea liniștiți. În Punjab, oamenii îşi arătau devotamentul cântând bhajans. Cu acest fundal, nu am apreciat ceea ce am văzut când l-am întâlnit prima dată pe Maharshi.
Într-o zi însă, toate acestea s-au schimbat. Însuși Maharshi a apărut în fața mea în Madras și a spus: „Numai credinţa în Krishna este adevărată. Numai credinţa în Krishna este adevărată”.
Până atunci știam că nu a părăsit niciodată Tiruvannamalai, așa că a trebuit să presupun că era un fel de viziune. M-am întors la Tiruvannamalai pentru a obține confirmarea acestei manifestări. Am vrut să-l întreb dacă mi-a apărut într-adevăr și a spus aceste lucruri despre Krishna bhakti. Avusesem un dezacord cu el la prima mea vizită și acest dezacord mi-a rămas cumva în minte. Dacă cineva este întotdeauna de acord cu tine, nu te gândești prea mult la el. Dar dacă ai avut o ceartă cu cineva, acea persoană și cearta pe care ai avut-o ies mereu la suprafață în minte. Asta mi s-a întâmplat în Madras. Gândurile despre Maharshi îmi veneau adesea pentru că nu eram de acord cu părerile lui despre Dumnezeu.
Descarcă restul în format PDF aici.
Editat de 2 ori. Ultima editare la 30/10/2021 07:34 by avatar.